UN NUME SFÂNT
de Puiu Nastase


Corneliu Zelea Codreanu ! Nume sfânt de erou adevãrat, nume de român si de crestin. Câte nu s-ar putea scrie despre el, un om care a semnat cu sângele lui destinul a douã genetetii care l-au urmat în viatã ca si în moarte spre eternitete. Cuvintele sunt incapabile de a zugrãvi un astfel de urias, iar cine nu l-a cunoscut nu poate întelege radierea de bunãtate, eroism si sfintenie care emanau din întreaga lui fiintã.

Dumnezeu mi-a dat fericirea de a-l vedea si de a-l iubi de la prima vedere. Era în vara anului 1935. Nu eram decât un copil care terminase clasa întâia primarã. Fusesem bolnav si pãrintii, sfãtuiti de doctorul Iordãchescu, au decis sã mergem o lunã la Marea Neagrã. Au ales Carmen Sylva al cãrei nume aminteste de o reginã iubitã si de un rege mare, Carol I, câstigãtorul independentei noastre.

Acolo am mers cu mama si cu fratele meu mai mare sã vizitãm Tabãra Legionarã de care vorbea toatã lumea. Spre a intra în tabãrã am coborât Drumul Românului de mâine si de la citirea acestor cuvinte am simtit un fior, drumul acela era sã fie si drumul meu. Era aproape de searã ; în jurul unui foc voios bãieti si fete vorbeau, glumeau si mai ales cântau. Era o atmosferã de sãrbãtoare de un farmec nespus, care mi-a cucerit inima. Mi-am cumpãrat o iconitã cu chipul Arhanghelului Mihail si o carte de cântece ca sã pot cânta si eu. Tot atunci mama mi l-a arãtat pe Cãpitan. A fost ca o strãfulgerare. Când privirea mea i-a întâlnit privirea am simtit o fericire indescriptibilã si am stiut cã el este omul pe care trebuie sã-l urmez. A fost o tainicã revelatie pe care sufletul meu de copil a primit-o. De atunci l-am urmat si nu am regretat niciodatã. Din ziua aceea am venit mereu în Tabãra Legionarã, am învãtat cântecele lor, devenite ale mele, si m-am rugat cu ei si pentru ei, în special pentru Cãpitan.

Întors la Bucuresti, îmbrãcat într-o frumoasã flanelã verde împletitã de mama, m-am alipit Centrului Legionar din strada Gutenberg. Am citit revistele si cãrtile lor si i-am iubit si mai mult.

Anul urmãtor, 1936, am mers din nou la Carmen Sylva si prima mea impresie s-a adâncit, autentificat. Urmãream de acum activitatea Cãpitanului si mã bucuram de fiecare izbândã a sa. L-am revãzut din nou, în februarie 1937, în biserica Ilie Gorgani din Capitalã, veghind sicriile eroilor Mota si Marin, cãzuti în Spania în apãrarea Crucii, în lupta contra comunismului ateu. L-am privit : era îngândurat si trist. Pãrea cã se desprinsese de aceastã lume. Presimtea desigur cu sufletul lui curat viitorul însângerat pe care fortele iadului îl pregãteau lui si Legiunii Arhanghelului Mihail. Ultima datã l-am revãzut în toamna aceluiasi an la înmormântarea generalului Cantacuzino Grãnicerul, pe care tatãl meu, ofiter si el, îl admirase mult. La Belu, pentru ultima oarã, Cãpitanul a trecut pe lângã mine, în mantaua lui de culoare sumbrã. Chipul lui de atunci l-am pãstrat pânã azi ca o comoarã nepretuitã în inima mea.

Nu l-am mai vãzut fiindcã ne-am mutat la Câmpulung Muscel unde am trãit bucuria triumfului din alegeri si apoi tragedia arestãrii, proceselor, condamnãrilor si uciderii lui în noaptea strigoilor : 29 spre 30 Noiembrie 1938. Nu am crezut cã poate fi ucis. La 6 Septembrie 1940 îl asteptam sã aparã. Si ziua Biruintii a fost amestecatã cu durere multã fiindcã eram biruitori fãrã el.

Au trecut ani grei si cumpliti. Comunismul a încercat satanizarea întregii Românii asa cum el prezisese. Am cunoscut calvarul a zece închisori si lagãre de muncã precum si blestemul a douã reeducãri, dar mi-am pãstrat credinta insuflatã de Cãpitan în acele zile de neuitat. Pentru cã el a unit în persoana sa Sfântul si Eroul, aceste valori ale sufletului omenesc. El a urmat în viatã calea Mântuitorului nostru Iisus Christos cu ochii atintiti spre cer, erou si cruciat care si-a dat viata luptând pentru un ideal crestin : transformarea lumii pãcatului într-o lume a binelui, adevãrului, frumosului. O lume privind spre cer.

Visul lui a fost visul lui Ionel Mota :>Sã faci Cãpitane o Tarã ca soarele sfânt de pe cer !<. Drumul spre realizarea acestui vis a fost sfintit prin sângele lui si al atâtor legionari. Generatiile noastre l-au urmat. Este datoria de onoare a noii generatii sã continue lupta.


IN MEMORIAM CORNELIU ZELEA CODREANU.

Trecut-au ani dar Tu rãmâi aproape
Întregii Tãri si tristului meu gând :
Mereu Te vãd si nu Te uit nicicând,
Nici treaz, nici când închid a mele pleoape.

Te vãd citind sau lung privind spre zare,
Ori stânci smulgând din Pontul Euxin,
Când vulturi zbor si legionarii vin
În tabãra din Carmen Sylva-n soare.

Apoi mi-apari veghind cu ochii-n lacrimi,
Lângã sicriu, pe Mota si Marin ;
Cine-ar putea sã-Ti dãruie alin,
Când Tu presimti un viitor de patimi ?

Acelasi an... în toamna ruginie,
Învesmântat în negrul sumbru, pal,
Te vãd urmând pe bravul general,
Pe-afet de tun purtat spre vesnicie.

Apoi alegeri... Totul pentru Tarã
Insuflã Tãrii verde ideal,
Entuziasm si votul triumfal
Transformã iarna într-o primãvarã.

Dar an cumplit urmeazã, plin de sânge,
În temnitã nevinovat esti dus,
Si vânt de searã tânguie nespus
Când Neamul tot, încremenit Te plânge.

Novembrie... în beznã si tãcere
Ai iadului cãlãi Te-au sugrumat,
Mari, ochii tãi albastri de-altãdat
Dorm stinsi în noaptea plinã de durere...

Dar Domnul Sfânt ne-a dat iar biruintã
Si s-a gãsit mormântu-Ti ferecat :
Ai înviat si clopotele bat
Spre a-Ti cinsti eroica fiintã.

Trecut-au ani si glia cotropitã
A fost de comunismul venetic ;
Din tot ce-i bun n-a mai rãmas nimic,
Când Tara toatã fost-a schigiuitã.

Ce lasi au fost ! Temându-se de Tine,
Chiar mort nu Te-au lãsat si pe furis
Te-au dezgropat si dus în ascunzis,
Ca nimeni gropii sfinte sã se-nchine !

Zadarnic au mãrit a noastre rane,
N-AI FOST UITAT SI NU VEI FI UITAT,
MORMÂNTUL TÃU ÎN INIMI L-AM SÃPAT
CA PURURI SÃ TRÃIESTI, O, CÃPITANE !


Petre-Grigore Anãstsis
(Puiu Nãstase)