În cursul întâlnirii noastre din 26 si 27 septembrie 1992, Elena Ilinoiu, vãduva lui Corneliu Zelea Codreanu, pentru a arãta cã sotul ei avea adeseori presentimente si intuitii surprinzãtoare, îmi povesti un inedit episod din viata Cãpitanului.

Era în 1927, când Cãpitanul, aflat în apropiere de Grenoble, unde intentiona sã-si dea doctoratul în Drept, a primit de veste cã în România urmau sã aibã loc alegeri partiale; s'a hotãrât atunci sã rãspundã invitatiei de a se reîntoarce în tarã pentru a participa la alegeri, si a plecat imediat. Pentru a lua trenul care avea sã-l ducã în România, trebuia sã se opreascã în Italia, la Milano. Aici, având înainte întreaga zi, si-a lãsat valiza la oficiul de bagaje al gãrii centrale si s'a plimbat în împrejurimile gãrii, în cãutarea unei frizerii; însã acolo, când a trebuit sã plãteascã, a constatat cã nu mai are portofelul, în care se aflau atât banii, cât si biletul de Bucuresti. S'a dus la consulatul român (pe vremea aceea era unul si la Milano), dar i s'a refuzat orice ajutor. Întors la garã, s'a asezat sã-si tragã sufletul, urmãrind o vreme lucrul hamalilor. Deodatã s'a ridicat si a pus mâna pe umãrul unuia dintre acestia, întrebându-l dacã nu cumva gãsise un portofel. Tocmai omul acela, cu putin timp înainte, gãsise într'adevãr un portofel si-l depusese la politia feroviarã! Era chiar cel al lui Codreanu, astfel cã si l-a putut recupera îndatã.

Un alt episod neobisnuit li s-a întâmplat câtorva italieni care veniserã la Bucureçti anume ca sã-l întâlneascã pe Cãpitanul Gãrzii de Fier. "Ziaristi, probabil" - spunea vãduva Cãpitanului, cea care îsi amintea cã faptul se petrecuse prin primele luni ale anului 1938. Pe vremea aceea, Codreanu i-a primit pe Virgilio Lilli (care a scris apoi un lung articol pentru "La lettura"), pe Virginio Gayda de la "Giornale d'Italia", pe Francesco Maratea de la "Messaggero" si pe Julius Evola, care a relatat convorbirea sa cu Cãpitanul în mai multe cotidiene si periodice. (Nu si pe Indro Montanelli, care, în ciuda portretului detaliat fãcut Cãpitanului în "Corriere della Sera", a ajuns la Bucuresti numai dupã asasinarea lui Codreanu). S-a întâmplat ca vizitatorii veniti din Italia sã ajungã la Casa Verde într'o miercuri sau într'o vineri, adicã într'una din cele douã zile ale sãptãmânii în care legionarii tineau "post negru": se abtineau complet de la mâncare, bãuturã si fumat, pânã la apusul soarelui. Sau poate sã fi fost într'o marti - altã zi în care Cãpitanul obisnuia sã posteascã.

În orice caz, acesta i-a poftit în biroul sãu pe ziaristi, pânã ce, spre searã, îi spune sotiei sale sã pregãteascã masa: italienii aveau sã-i fie oaspeti. Biata doamnã s-a cam speriat, fiindcã nu aveau decât o strachinã cu fasole verde si nu prea vedea cum o sã-i sature pe toti. "Dar acei italieni - povestea amuzatã vãduva lui Codreanu - nu mai pridideau sã-si manifeste entuziasmul pentru acel fel de mâncare si sã laude cina!"

În aceeasi perioadã, mai exact pe 21 februarie 1938, a fost fãcut public proiectul noii constitutii românesti, ce prevedea dictatura personalã a Regelui Carol II; atunci Corneliu Codreanu dizolvã partidul legionar "Totul pentru Tarã" si îsi anuntã intentia de a pleca la Roma, unde ar fi urmat sã se ocupe de editia italianã a cãrtii sale.

Cã aceastã problemã îl preocupa pe Cãpitanul se confirmã si prin patru scrisori inedite, pe care el le a scris, între 1937 si 1938, profesorului Leon Zopa, seful cuibului legionar "Dacia", întemeiat la Roma în septembrie 1937. În prima dintre acestea, care poartã data de 19 noiembrie 1937, Codreanu le traseazã militantilor legionari rezidenti la Roma sarcina de a se îngriji de editia italianã din Testamentul lui Ion Mota, ca si de propria lui carte, Pentru legionari. În ce priveste Testamentul, pe lângã instructiuni precise privitoare la format, titlu, tiraj (zece mii de exemplare) si difuzare partial gratuitã, Codreanu solicita o prefatã a generalului Mario Sani sau a lui Eugenio Coselschi, care, scrie el, "l-au cunoscut pe Mota atât în România cât si la Congresul de la Montreux si i-au apreciat valoarea intelectualã si caracterul"(2). Indicatii asemãnãtoare erau date si pentru editia italianã din Pentru legionari; în privin\a prefetei, Codreanu noteazã: "Cartea n'are nevoie de prefatã. Mi-ar plãcea însã foarte mult dacã aceastã carte ar putea fi prefatatã de copilul Ducelui Mussolini, care se aflã pe fotografie (anexatã scrisorii Cãpitanului, nota noastrã) în dreapta tatãlui sãu. Nu stiu cum îl cheamã, dar, dupã fotografie, am o mare simpatie pentru el". Era vorba de Bruno Mussolini.

În a doua scrisoare, din 17 ianuarie 1938, Codreanu acceptã propunerea de a i se publica volumul de cãtre Institutul "Europa Giovane", condus de Pietro Gorgolini, "un fascist din primul ceas, ce dedica activitatea Institutului difuzãrii valorilor fasciste în întreaga peninsulã si popularizãrii acelor strãini care ar fi avut o oarecare important[ pentru miscarea fascistã"(3). Fãgãduieste sã trimitã "câteva rânduri" pentru mensualul Institutului, "Il Nazionale", ca si suma de 800 de lire drept contributie la tipãrirea cãrtii, adãugând: "niciodatã sã nu cereti bani, facilitãti etc. de la ei. Suntem deajuns, si pe drept cuvânt, tratati de pomanagii (se referã la români în genere, nota noastrã). Legionarul trebuie sã rupã cu rusinoasa traditie". Si conchide: "nu tin cu orice pret la prefata cerutã. Cãci n-asi voi sã nasc încurcãturi politice care poate s-ar naste. De aceea, în cazul când nu se poate, prefer cartea fãrã prefatã. Iar dacã se poate: o prefatã scurtã, ostãseascã, fascistã. Nu un studiu".

Din 22 ianuarie 1938, dateazã un mesaj sintetic: "Rog urgentati chestiunea tipãririi cãrtii mele".

Ultima scrisoare e din 30 martie: aceeasi datã în care, patru zile dupã închiderea fortatã a restaurantelor legionare si trimiterea de cãtre Codreanu a scrisorii de protest cãtre consilierul regal Iorga, acesta din urmã se adreseazã Parchetului, invocând "ultragiul". În acest moment de maximã tensiune, pe când noul regim face primul pas spre distrugerea Miscãrii Legionare, Cãpitanul scrie: "Dragii mei, lucrati urgent la tipãrirea cãrtii, cãci este nevoie de ea. Comunicati în ce stadiu se aflã lucrul. Aici suntem în desfãsurarea celei mai mari bãtãlii legionare. Nu vin la Roma. Plecarea mea ca si autodizolvarea partidului nu-i decât prima figurã de sah din aceastã bãtãlie. Vedeti asa dar sã nu se confunde. Am vãzut în "Il Nazionale" cã sunt trecut 'fost' (già si ex) sef al Gãrzii de Fier. Nu 'fost'. Ci sunt si voi fi! Pe vremuri era: Garda moare, dar nu se predã: Acum e altfel: Garda de Fier nici nu moare, nici nu se predã! Garda de Fier învinge".

Spre sfârsitul lui martie, prin urmare, Codreanu renuntase sã se deplaseze la Roma. Dupã cum mi-a relatat chiar Elena Codreanu, "Corneliu se hotãrâse sã plece în Italia. Locuiam atunci la Casa Verde si într'o bunã zi el mi a zis sã pregãtesc strictul necesar pentru cãlãtorie. Am umplut douã valize si am rãmas în asteptarea plecãrii spre Italia. Am asteptat, am asteptat. Dar el n'a mai adus vorba de plecare. Corneliu pricepuse cã guvernul s'ar fi bucurat ca el sã plece, pentru a putea distruge Miscarea Legionarã. Asa dar, îsi spusese el, de ce sã fac ceea ce doresc ei?! Asa cã am rãmas la Casa Verde".

În articolul publicat în "Corriere Padano" din 6 decembrie 1938, adicã o sãptãmânã dupã asasinarea Cãpitanului, Julius Evola va zice cã volumul lui Corneliu Z. Codreanu este "foarte recent apãrut în italianã". Volumul, editat de S.A. Casa Editrice Nazionale (Roma-Torino) si tipãrit la o tipografie din Via degli Scipioni, la Roma, poartã titlul Guardia di Ferro si subtitlul Per i legionari, iar numele autorului e însotit de calificativul "Capo della 'Guardia di Ferro' in Romania". Per copertã este indicatã colectia politicã "Europa Giovane". În interior, nici o prefatã nu precede textul lui Codreanu.

O nouã editie, îngrijitã de autorul acestor rânduri, a apãrut treizeci si cinci de ani mai târziu, în 1973, la editura Edizioni di Ar din Padova; editia urmãtoare a fost publicatã de aceeasi editurã în 1984. Tot în anii saptezeci si optzeci au apãrut în Italia douã editii din Însemnãri de la Jilava si din Cãrticica sefului de cuib, ca sã nu mai vorbim de altã literaturã legionarã, cum ar fi volumul de Circulãri si manifeste, cântecele legionare, actele din procesul Cãpitanului si alte texte, asa încât relatia între Corneliu Codreanu si Italia este astãzi mai vie decât niciodatã.


1. Toate aceste relatãri au fost culese în volumul Nationalism si ascezã, de Julius Evola (îngrijit de V.A. Marian si tradus de F. Dumitrescu, cu un studiu introductiv de C. Mutti), Fronde, Alba Iulia - Paris, 1998.

2 Testamento di Ion Motza va iesi spre sfârsitul anului 1937, la Stab. Arti Grafiche F. Canella din Roma, cu o prefatã a generalului Mario Sani (aceastã primã editie a fost reimprimatã de Edizioni all'insegna del Veltro, Parma, 1984). Cu unele ajustãri, impuse de modificarea situatiei politice din Rom`nia, Testamento di Ion Motza a fost republicat chiar de gen. M. Sani, pe 13 februarie 1941, la S.A.C.E.N. Editrice din Roma.

3 Michael A. Ledeen, L'internazionale fascista, Laterza, Bari, 1973, p. 189.