CAPITANUL
de Demetrius Leonties


Din adâncurile pãmântului strãmosesc se ridicã vulcan Cãpitanul, sparge coaja de granit a Carpatilor si-si revarsã lava fierbinte peste sufletele poporului adormit, undeva la margini de istyorie. Desteptarea este furtunoasã, cu scãpãrãri de miracol, cu rãbufniri de tragedie. Se sguduie fiinta neamului pânã-n rãdãcini, se naste începutul de epopee româneascã !

Început de om nou si început de lume si istorie nouã, la care noi am avut fericirea sã fim prezenti, dar oare nu pãsea Cãpitanul pe linia neamului, continuând istoria lui ? Pãsea fãrã-ndoialã, dar viziunea lui, gândurile lui, faptele lui depãsesc istoria de pânã atunci si se fixeazã,pe trãinicii mai înalte. Cãpitanul în pãdurea Dobrina, Cãpitanul la Atelierele Nicolina, Cãpitanul la procesul Vãcãrestenilor, Cãpitanul la Rarãu si la Carmen Sylva, Cãpitanul la Tâncãbesti, sunt tot atâtea momente istorice ale neamului. Ele au trecut, în însãsi clipa genezei lor, în legendã, cutremurãtoare si mãreatã, cu atât mai mult cu cât s-au întâmplat într-o epocã de materialism cumplit.

Cãpitanul s-a identificat cu linia istoricã a neamului, dar I-a trasat în acelasi timp si-o albie nouã. Actionând prin neam si de multe ori peste neam, el I-a simtit pulsatiile si I-a ascultat poruncile ca nici un alt fiu al sãu. Dar el a fost si acela care l-a scuturat din somnul în care l-au bãgat vicisitudinile istoriei si actele de trãdare. Când profet, când Arhanghel ; când semizeu, când om ca toti oamenii, el a fost personificarea omului >nãzdrtãvan< din basmele poporului nostru. Figura lui pãrea adeseori irealã, când se ridica în momentele cruciale ale neamului si Legiunii, în afarã de sfera omenescului, dând faptelor sale caracter de minuni.

Iatã-l, la Atelierele Nicolina, cu Pancu lângã el, trecând prin mijlocul masei comuniste, fãrã sã I se atingã un fir de pãr. Poate cã fãrã aceastã dârzenie a Cãpitanului, comunismul ar fi domnit de pe atunci în România.

Iatã-l la Focsani, unde o sutã de mii de oameni, veniti din toate unghiurile tãrii, îl cununa ca în >Nunta Zamfirei<, într-o sãrbãtoare cum n-a fost nuntã pe pãmântul românesc si poate nici pe alte pãmânturi.

Iatã cum la Tâncãbesti, Dumnezeu îl cununã cu coroana de martir într-o noapte misterioasã de Sf. Andrei. Treisprezece dintre cei mai credinciosi ucenici ai sãi s-au bucurat de aceeasi cuminecare, pentru ca minunea dumnezeiascã sã se împlineascã în scris de Evanghelie si pentru ca Legiunea sã nu poarte cu nimica rãspunderea pentru tragedia de mai târziu a neamului.

Naturã monumentalã, nechinuitã de problemele existentei proprii, ci îngrijatã de problemele existentei neamului, Cãpitanul era o stâncã de credintã în destinul sãu de Cãpitan al neamului. Nesigurante sufletesti nu încãpeau în sufletul sãu, pentru cã el trãia în absolut si era covârsit de absolut. dE aceea, generatia bronzatã de el, astãzi în parte decimatã trupeste, pãstreazã credintele si nãzuintele legionare ca în ziua cea dintâiu.

Îndrãgostit de drumuri directe, netemãtor de obstacole, Cãpitanul dispretuia ocolurile. Stilul sãu de viatã era gotic, drept si pur, ca domul din Colonia, ca muntele Rarãu. De aceea l-au urât pânã la sânge spinãrile încovoiate de la conducerea tãrii. Blând si iertãtor cu dusmanii personali, a fost aspru si necrutãtor ca un arhanghel când încingea sabia neamului, pentru ca sã pedepseascã pe cei ce-I amenintau existenta.

Dar Dumnezeu a hotãrât ca viata lui sã fie temelia existentei viitoare a neamului. Cei ce l-au strangulat, crezând cã astfel vor scãpa de el, nu s-au putut atinge decât de carnea lui chinuitã. Spiritul sãu era de mult inaccesibil instrumentelor lor de distrugere. În noaptea aceea, cutremurãtoare pentru noi, acest spirit a biruit si ultima cãtusã ce-l tinea prins de materie. De-atunci, situat dincolo de orice îndoialã în inima neamului, ca o stâncã uriasã de care se vor sparge vesnic valurile vrãjmase, Cãpitanul va domni nevãzut pânã ce apele istoriei se vor linisti din nou si se vor îndrepta pe fãgasurile croite de el, pentru ca sã se îndeplineascã si aceastã minune a cerului.


Fragment dintr-un articol publicat de D.Leonties în brosura >Mãrturii despre Cãpitan<, apãrutã în anul 1978