MORMÂNTUL CAPITANULUI

de Radu Gyr

De-aici'nainte, vremea se mãsoarã cu trudnicile tale oseminte, si veacul care curge peste tarã începe din cenusa ta fierbinte. Mergi printre noi cu sfânta-ti moarte vie, ne tãmâiezi cu marea ta tãcere... Mormântul tãu e numai înviere, prin tine luminãm de vesnicie. Prin tine bem, setosi, din Mântuire, prin tine doar, ne-am curãtit de zgurã... Izvor ne esti si cinã si zidire si patrafir si cuminecãturã... Esti azima pe care'n plâns o cere inima noastrã pururea flãmândã. Esti drumul nostru cãtre zãri de miere, esti perna pentru tâmpla fumegândã... Esti ruga Tãrii pentru biruintã, mistria noastrã'n aur ferecatã, dalta de foc înfiptã în credintã... Mormântul tãu e viata noastrã toatã. Venim lângã tãrâna ta iubitã, si umbra ta, prin smirnã si balade, ne-atinge cu plutirea ei sfintitã si se preschimbã'n torte si în spade. Cu duhul tãu -mireasmã de grãdinã- ne miruim, sub zâmbet de icoane. Culegem din mormântul tãu luminã si ne spãlãm obrajii de prigoane. Luãm un pumn de lut din groapa sfântã si-l punem pe vechi rãni de închisoare; si rãnile din noi tresar si cântã, se fac medalii si zâmbesc în soare... Dar de-or veni, cândva, cu pasi usarnici, la groapa ta, miseii si viclenii, si se vor bate'n piept cu pumni fãtarnici, slãvind lumina sfintelor vedenii. Mormântul tãu, gemând, sã se ridice si duhul tãu, tâsnind din vesnicie, într'un nãpraznic fulger sã despice pângãritoarea lor nimicnicie!