Atâta timp cât va exista pe lume un singur legionar constient de misiunea lui, Miscarea Legionarã va fi vie, activã si de neînvins.


Sã vinã în aceste rânduri cel ce crede nelimitat. Sã rãmânã în afarã cel ce are îndoieli.


...legionarii sunt oamenii unei mari credinte pentru care oricând stau gata sã se jertfeascã.


Stãm gata de jertfã, stãm gata de moarte cu totii. Acestia suntem noi, legionarii.


Noi suntem si însemnãm o renuntare din dragoste pentru cel sãrac si pentru Tarã.


Legionarul când a intrat în Legiune, a zis: "Pentru mine nu vreau nimic." Ci s-a întrebat: "Ce pot da, ce jertfã pot face eu pentru tara mea?"...


...în fata ei (a tãrii), legionarul se prezintã nu cu drepturi cetãtenesti, ci cu sacre datorii.


Un legionar nu cere.
El spune: "Nu ne trebuie bani sau servicii. Dati-ne legi drepte în tarã, cãci cu legi drepte ne vom câstiga banii si traiul prin munca noastrã."


...legionarii sunt chemati de Dumnezeu, ca dupã veacuri de întuneric si asuprire, sã sune trâmbita învierii neamului românesc.


Legionarul este împotriva comunismului si va lupta din toate puterile lui, pentru ca oriunde se va afla încuibat acest comunism sã fie demascat si rãpus.


...noi trebuie sã ne dãm seama, dacã omul, fie el corect, cu bunãvointã, etc., se poate încadra perfect în spiritualitatea legionarã. Numai în acest caz va fi trecut în rândurile legionarilor.


Plin de avânt si încãrcat de o nebiruitã credintã, pretutindeni el s-a supus de bunã voie la greutãti, pe care le-a învins, la adversitãti pe care le-a înfrânt, la suferinte fiizice si morale, pe care le-a suportat cu bucurie.
In aceste lupte, legionarul a fãcut dovada unor mari devotamente sfidând orice primejdie si sfidând moartea, devotamente care îi dau dreptul la alte victorii.
Toate aceste însusiri morale ale legionarilor, care fac adevãrata tãrie a unei organizatii si care pot fi mândria unui neam, n-au fost egalate de nimeni.


Acest erou, acest legionar al vitejiei, al muncii, al dreptãtii, cu puterile lui Dumnezeu înfipte în suflet, va duce neamul nostru pe cãile mãrii lui.


...o scoalã legionarã poate sã dea tãrii acesteia un mare tip de român, poate sã iasã din ea ceva mare, cum n-a mai fost, care sã frângã în douã întreaga noastrã istorie si sã punã temeliile începutului unei alte istorii românesti, la care acest popor are dreptul, datoritã suferintelor si rãbdãrii lui milenare, precum si curãteniiei si nobletii sale sufletesti, cãci este, poate, singurul popor din lume, care, în toatã istoria sa n-a cunosccut pãcatul robirii, încãlcãrii si nedreptãtii altor popoare.


Din adâncuri se înaltã biruitor legionarul! Cu sufletul sãu de stâncã. Cei ce cred cã-l pot învinge, ca si cei ce cred cã-l pot cumpãra se vor convinge în curând, dar prea târziu, cã s-au înselat.


Legionarul nu intrã în polemicã cu nimeni.
Legionarul dispretuieste lumea politicã si nu stã de vorbã cu ea.
Legioanrul seamãnã sãmântã bunã în sufletele curate ale poporului.
Legioanrul se întreabã în fiecare clipã:"Ce am fãcut bun pentru România Legionarã ..."


...sã se poarte în asa fel (legionarul) încât toatã lumea sã poatã spune:"Intr-un legionar te poti încrede, cãci un lucru luat de un legionar pe seama lui, îl duce la bun sfârsit."


Legionarul va fi modest îmbrãcat, ... legionarul va cântãri pe om dupã ceea ce va avea sub hainele lui, adicã sufletul lui.


Are o tinutã mândrã si ostãseascã, vorbeste scurt. Se uitã drept în ochi. Ochii nu mint, fata lui este plinã de sperantã si lumineazã ca un soare. Asa voios si plin de încredere se prezintã legionarul.


...Drepti, nemiscati, neînvinsi si nemuritori, privesc pururea biruitori la toate zvârcolirile urii neputincioase.


...Cine n-a cunoscut si n-a dat nici examenul durerii, nici examenul bãrbãtiei si nici examenul credintei ... nu poate fi legionar.


Cele 10 porunci pe care trebuie sã le tinã legionarul:
1. Nu crede în nici un fel de informatii, de vesti, de pãreri despre Miscarea Legionarã...
Legionarul nu crede decât în ordinul si cuvântul sefului sãu ...
2. Dã-ti bine seama pe cine ai în fatã. Si cântãreste-l cum trebuie si când este inamic care vrea sã te însele si când este prieten prost pe care l-a înselat înainte un inamic.
3. Pãzeste-te ca de o mare nenorocire de omul strãin, care te îndeamnã sã faci ceva. El are un interes si voieste sã-si facã interesul prin tine, sau sã te compromitã în fata celorlalti legionari.
Legionarul actioneazã numai la ordin, sau din initiativa sa proprie.
4. Dacã vrea cineva sã te ademeneascã sau sã te cumpere: scuipã-l în ochi. Legionarii nu sunt nici prosti, nici de vânzare.
5. Fugi de cei ce voiesc sã-ti facã daruri. Nu primi nimic.
6. Indepãrteazã-te de cei ce te lingusesc si te laudã.
7. Unde sunteti numai trei legionari, trãiti ca fratii între voi: UNIRE, UNIRE si iar UNIRE.
Sacrificã tot, calcã-te pe tine în picioare cu toate poftele si cu tot egoismul din tine, pentru aceastã unire. Ea, unitatea, ne va da biruinta.
Cine este contra unitãtii, este contra biruintei legionare.
8. Nu-ti vorbi de rãu camarazii. Nu-i pârî. Nu sopti la ureche si nu primi sã ti se sopteascã.
9. Nu te speria dacã nu primesti ordine, vesti, rãspunsuri la scrisori, sau dacã ti se pare cã lupta stagneazã ...
10. In singurãtatea ta, roagã-te lui Dumnezeu, în numele mortilor nostri, pentru ca sã ne ajute sã suferim toate loviturile pânã la capãtul suferintelor si pânã la marea înviere si biruintã legionarã.


...va trebui sã organizãm întreaga noastrã generatie, s-o crestem si s-o educãm într-un spirit eroic.


Erou în sens rãzboinic - pentru ca sã poatã prin luptã sã-si impunã pãrerea.
Erou în sens social - incapabil dupã victorie de a exploata munca altuia.
Erou al muncii - uriasul creator prin muncã al tãrii sale...
Pe acest om îl asteptãm, pe acest erou, pe acet urias...


Acest erou, acest legionar al vitejiei, al muncii, al dreptãtii, cu puterile lui Dumnezeu înfipte în suflet, va duce neamul nostru pe cãile mãririi lui.


Cea dintâi calitate care se cere unui sef este aceea de a asigura armonia...
Un sef de Miscare si un sef de partid legionar trebuiesc apãrati de toti legionarii si de toatã lumea din jur , pentru a rãmâne numai cu marile procupãri ale Miscãrii, luptei si tãrii si pentru a-i feri de orice obligatii de orice naturã ar fi ele, fatã de oricine. Ei reprezintã ideea de neatârnare a legionarismului care treebuie pãzitã ca pe cel mai scump tezaur.3)
Un sef trebuie sã fie întelept, trebuie sã se gándeascã bine când ia o hotãrâre, pentru ca ea sã fie bunã.
Trebuie sã fie blând si sã-si iubeascã oamenii de sub comanda lui.
Trebuie sã fie voios ...
Trebuie sã fie drept, cu legionarii si cu toatã lumea.
Trebuie sã împartã bucuriile si durerile cu toti camarazii lui...
Trebuie sã fie dibaci ...
Trebuie sã comande clar.
Sã nu vorbeascã rãu pe camarazii lui.
Sã fie foarte cuviincios cu toatã lumea.
Trebuie sã fie cumpãtat la toate.
Sã fie om de cuvânt.
Sã fie de o cinste care sã-i atragã stima tuturor oamenilor din jur.
Seful legionarilor este un om nãzdrãvan.


Orice sef când îsi cheamã oamenii în subordine pentru a le da dirctive, sau a le face scoalã legionarã, nu-i cheamã în vizitã si nu le serveste câte un pahar de vin ca în lumea democratiei.
Asemãnãtor unui comandant de regiment care îsi cheamã ofiterii subalterni, înainte de luptã pentru ca sã le dea ordine, asa se prezintã seful legionar.
Va sta în picioare în pozitie de drepti, va fi încins: simbolul puterii. Ceilalti, în semicerc în pozitie corectã, atenti, seriosi, constienti cã în clipa aceea fac o slujbã neamului lor, ca aceea pe care o face preotul în altar ...


Un conducãtor trebuie sã facã necontenit scoalã în sensul vederilor lui cu toti luptãtorii din jur pentru ca sã asigure unitatea de gândire a blocului respectiv. Sã elaboreze un plan de luptã. Sã dea directive în materie de actiune. Sã fie un permanent slujitor al unitãtii miscãrii, încercând cu dragostea lui, cu chemãrile lui, cu observatiile lui, cu pedepsele, sã netezeascã neîntelegerile si nepotrivirile inerente oricãrei organizatii.
Sã fie un neîncetat îndemn cãtre toti la îndeplinirea datoriei lor. Sã procedeze cu dreptate, respectând normele de conducere pe care si le-a impus si în baza cãrora si-a adunat oamenii.


Intreg sistemul de organizare legionar se bazeazã pe ideea de "CUIB". Adicã un grup variind între 3-13 oameni, sub comanda unui sef. La noi nu existã "membri", indivizi separati. Existã numai cuib. Individul este încadrat în cuib ...


Acum stiti cu totii ce este un cuib: "Un grup de oameni sub comanda unui singur om. Cuibul nu are comitet. El are numai un sef care comandã, un corespondent care poartã corespondenta, un casier care strângee cotizatiile, si un curier, care face legãtura cu alte cuiburi sau cu seful judetului. Toti acestia, ca niste frati adevãrati, ascultã de camaradul lor, care îndeplineste functiunea de sef de cuib.


Cuibul cu seful lui. Nu-l numeam eu sef de cuib, puterile lui îl numeau. Il ridicau. Nu devenea sef dacã voiam eu, ci dacã el putea aduna convingere si conduce un grup. Cu timpul, am ajuns, spre deosebire de toate celelalte organizatii ... sã am un sir de mici comandanti, nu "fãcuti", ci "nãscuti" ...
Reteaua aceasta de sefi de cuib formeazã scheletul întregii Miscãri Legionare. Stâlpul organizatiei legionare este seful de cuib. Când se înmultesc, aceste cuiburi se grupeazã sub comandã: pe comune, plãsi, judete, provincii.
"Tot ce-si poate imagina mintea noastrã mai frumos ca suflet, tot ce poate rodi rasa noastrã mai mândru, mai înalt, mai drept mai întelept, mai puternic, mai curat, mai muncitor si mai viteaz, iatã ce trebuie sã dea scoala legionarã! Un om nou, în care sã fie dezvoltatã pânã la maximum toate posibilitãtile de mãrire omeneascã ce se aflã sãdite de Dumnezeu în sângele neamului nostru."
Sã arãtãm tãrii acesteia cã s-au nãscut în sfârsit o mânã de tineri pe acest pãmânt românesc, crescuti în credintã legionarã, care ne încumetãm sã ne mãsurãm în vrednicie cu oricine...


In asa fel sã se poarte legionarii încât sã aparã o formulã publicã: "este corect ca un legionar."
Ea, Legiunea tinde sã aprindã credinti nebãnuite, ea tinde sã transforme, sã revoluioneze sufletul românesc... Sufletul este punctul cardinal asupra cãruia trebuie sã se lucreze în momentul de fatã. Sufletul individului si sufletul multimii.


Vom creea un mediu sufletesc, un mediu moral, în care sã se nascã si din care sã se hrãneascã si sã creascã omul erou. Mediul acesta trebuie izolat de restul lumii prin întãrituri sufletesti cât mai înallte. Trebuie apãrat de toate vânturile primejdioase ale lasitãtii, coruptiei, desfrâului si tuturoro patimilor, care înmormânteazã natiunile si ucid indivzii.
Dupã ce legionarul va fi dezvoltat, într-un astfel de mediu, în cuib, în tabãra de muncã, în însãsi organizatia si familia legionarã, va fi trimis în mijlocul lumii: sã trãiascã pentru a învvãta sã fie corect; sã lupte pentru a se învãta viteaz si tare; sã munceascã pentru a se învãta muncitor, iubitor de toti cei ce muncesc; sã sufere pentru a se oteli; sã sse jertfeascã pentru a se deprinde cu depãsirea propriei lui persoane , slujindu-si neamul
Oriunde se va duce, va creea un mediu nou de aceeasi naturã, va fi un exemplu. Va face alti legionari. Si lumea, în cãutarea unei zile mai bune, îl va urma.
Cei noi veniti vor trebui sã trãiascã în respectul acelorasi norme de viatã legionarã.
Toti la un loc, în aceeasi oaste, vor fi o fortã care va lupta si va birui.
Aceasta va fi "LEGIUNEA ARHANGHELULUI MIHAIL"
Telul nostru este de a ne construi o Patrie înfloritã si puternicã. Pentru ea vom munci si vom construi. Pentru ea vom face din fiecare român un erou, gata de luptã, gata de jertfã, gata de moarte.


Viata legionarã este frumoasã. Dar nu este frumoasã prin bogãtie, prin viatã dee petreceri, prin lux, ci este frumoasã prin multimea primejdiilor, pe care le oferã legionarului, frumoasã prin nobila camaraderie care leagã pe toti legionarii din întrega tarã într-o sfântã frãtie de luptã; înãltãtor de frumoasã prin neaplecata, prin bãrbãteasca atitudine în fata suferintei ...


Chemati sufletul neamului la o viatã nouã. Nu cãutati succesele electorale dacã ele nu însemneazã în acelasi timp biruinta fortelor organizatee ale sufletului înnoit...


...viiata multora dintre noi începe sã-si gãseascã un rost unic pe deasupra tuturor intereselor: acela de a lupta pentru neamul nostru primejduit în existenta sa.


Acolo unde nu este dragoste, nu este viatã legionarã.
Priviti un moment aceastã viatã legionarã si întelegeti ce ne leagã pe noi, pe toti unul de altul, pe cei mari si pe cei mici, pe cei sãraci si pe cei bogati, pe cei bãtrâni si pe cei tineri.


Intima noastrã stare sufleteascã din care s-a nãscut Legiunea, a fost aceasta:nu ne intereseazã dacã vom birui, dacã vom cãdea frânti sau dacã vom muri. Scopul nostru era altul: de a merge uniti. Mergând împreunã, uniti, cu Dumnezeu înainte si cu dreptatea neamului românesc, orice soartã ne-ar fi dãruit, înfrângerea sau moartea, ea va fi binecuvântatã si va da roade pentru neamul nostru.


Niciodatã sã nu faci o faptã de care sã-ti fie rusine a doua zi, iar când ai fãcut ceva, asumã-ti rãspunderea întreagã.


Voiesc prin aceasta sã fac tuturor legionarilor educatia în sensul de a sti, atunci când gresesc sau se abat de la linia legionarã sã-si recunoascã greselile, sã plãteascã prin pedeapsã. Legionarul va trebui sã spunã: "am gresit, dar am plãtit. Nu sunt dator nimãnui cu nimic."
In al doillea rând, voiesc sã iasã din mintea legionarilor, cã a-si plãti prin pedeapsã un rãu pe care l-au fãcut, este ceva rusinos. NU. Este ceva sfânt, pentru cã restabilesti: o dreptate pe care tu ai rupt-o, un echilibru pe care l-ai desfiintat.


Nu e nimeni pierdut când primeste o pedeapsã: suntem cu totii pierduti atunci când închidem ochii la greselile legionarilor pentru cã ne sfãrmãm linia de viatã legionarã, legile noastre, în virtutea cãrora trãim ca legionari în lume.
Pentru ca sã se facã aceastã educaatie, n-am trimis în judecatã dintre cei mici si slabi, ci am preferat sã trimit pe cei mai buni care prin atitudinea lor în fata legionarilor sã fie adevãrati educatori.
Ei nu se vor tângui, nu se vor revolta, nu se vor plânge, ci vor spune:"Camarazi, am gresit în cutare sau cutare chestiune, cãci iatã care este linia, dogma legionarã si iatã cum aam procedat eu. Acum îmi fac pedeapsa cu fruntea sus, cu multumire. Plãtesc ce am gresit."


De altfel, în lumea legionarã pedeapsa nu poate da nastere la supãrare. Pentru cã toti suntem supusi greselii. Pedeapsa înseamnã în conceptia noastrã, o obligatie pe care o are omul de onoare de a repara gresala sa. Odatã aceasta ispãsitã, omul este liber de povara ei ca si cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
Aceastã pedeapsã în cele mai multe este o muncã. Nu pentru c munca ar avea un caracter de osândã, cci pentru cã dã o posibilitate de a repara, printr-un bine, rãul pe care l-ai fãcut.
De aceea, totdeauna, legionarul va primi si va executa cu seninãtate o pedeapsã.
Prin aplicare de pedepse, voi cãuta sã dezvolt în sfârsit, simtul responsabilitãtii. Curajul de a-si asuma fiecare rãspunderea faptelor sale. Pentru cã nimic nu e mai dezgustãtor decât omul care minte si fuge de rãspundere.


Nu urmãrim o rãzbunare, ci simtim necesitatea de a creea un sentiment de rãspundere în mijlocul acestei natii românesti.
Fiecare va trebui sã stie cã pentru atitudinea sa va rãspunde. Nu poate trãi pe lume o natie dispusã la toate pãrerile, la toate atitudinile, la toate schimbãrile ssi la toate compromisurile.


Vom scoate însã, noi legionarii, un alt om, pe care îl vom opune ommmului las, omului vechi si care va zice: "RÃSPUND".


In locul omului slab si învins, care se apleacã mereu la toate bãtãile de vânt, om care covârseste ca numãr, în pliticã ca si în celelalte ocupatii, trebuie sã creem neamului acesta un INVINGÃTOR. Neaplecat si neînduplecat.


Intr-o omenire înãltatã, omul nu numai cã poate, dar trebuie sã fie propriul sãu judecãtor.
Omul judecãtor în propria sa cauzã, drept si sever cu sine însusi.


...Sã realizãm ...armonia socialã legionarã.
...Profesorul universitar nu se vuita cu dispret sau chiorâs, ci cu ochi de frate la fratele sãu muncitor.
...Doresc sã facem o adevãratã scoalã de bunã purtare, elegantã si caldã camaraderie legionarã, cu înfrãtire între toti fii neamului ...


Nu uita cã orice functiune vei îndeplini, mãturãtor, picolo, chelner, bucãtar, la tejghea, la pivnitã, etc., te bucuri de aceeasi dragoste si de aceeasi onoare. Nici o functie bine îndeplinitã nu este inferioarã alteia ...


Nu se admite separatia între legionarii sãraci si cei bogati. Separatia se face cine face mai multã jertfã pentru Legiune ...


...Tabãra legionarã are caracterul de scoalã. Fiecare venind în tabãrã îsi capãtã pecetea de legionar.


...taberele au rostuleducativ de a crea sau începe creerea omului corect ...
Corect din toate punctele de vedere: în raport cu el, în raport cu lumea din afarã (tinutã atitudine, bunã credintã, respect, etc.) în raport cu organizatia, în raport cu camarazii, în raport cu sefii sãi, în raport cu tara sa, în raport cu Dumnezeu.
Existã în lume: om siret, om pezvenghi, om secãturã, om smecher, om canalie.
Ardeti în focul cel mai mistuitor amintirea acestor oameni. Un legionar nu poate fi asa. El trebuie sã poarte pecetea: OM CORECT.


...In sufletul tineretului nostru tebuiesc cultivate si întretinute sentimentele crestine de dreptate si echitate socialã si setea de muncã creatoare.


...Asi dori ca în mijlocul natiei românesti sã se formeze familii - cetãti legionare.
Pentru aceasta voiesc sã încurajez cãsãtoriile legionarilor cu legionare, având la baza însotirii nu singura apreciere a frumusetilor fizice ci mai ales ci mai ales pe aceea a strãlucitoarelor însusiri sufletesti legionare.
Familiile - cetãti legionare:
1. Vor fi adevãrate centre de rezistentã în mijlocul natiunii.
2. Din ele se vor naste eroi pentru neam.


Aceste familii legionare vor fi în mijlocul celorlalti un permanent exemplu de viatã legionarã, de renuntaree, de dragoste si camaraderie, de vrednicie si muncã, de vitejie, de bunã cuviintã.


In lupta aceasta de mai bine si pentru reînnoirea sufletului românesc, un puternic, un frumos si mare rol, îl are femeia.
Ea dã pecetea epocii.
Epoca în care femeia îsi uitã menirea ei si stã toatã ziua în fata oglinzii pentru caraghioase împopotonãri, sau îsi petrece timpul în dancinguri cu exibitii pline de ademeniri, este o epocã neagrã, fãrã viatã, lipsitã de spiritualitate si ticãloasã. Pe de altã parte, ne este cunoscut, cã toate perioadele eroice au avut ca bazã de pornire suflete mari de femei. Fortele misterioase ale cerului care intervin si diriguiesc viata noastrã pãmânteanã, nu-si gãsesc o punte de trecere mai plãcutã decât sufletul sensibil, delicat si vibrant al femeii.
Femeia este creatoare de viatã. Ea transmite celor urmãtori, prin sânul ei, prin fiinta ei întreagã, toate dorurile, gândurile si nãzuintele care i-au zbuciumat sufletul.
Un popor al cãrui femei pricep apelul patriei si rãspund chemãrii ei, nu poate avea decât copii viteji, gata oricând sã-i înalte faima si sã-i ridice demnitatea. Aceasta este mama. Astãzi ne gãsim într-o perioadã de prefacere, de luptã. Din aceastã bãtãlie de onoare, femeia timpurilor noastre nu poate lipsi. Vrem pe femeia vârstei noastre luptãtoare: o vrem camaradã. O cere timpul.
Nu manechin fardat, nu zbãtându-se steril pentru drepturi, nu cu costumul Evei, lãcuind ceasuri întregi kilometrice si mâncând lãmâie pentru siluetã; ssi nu piatrã de moarã pe sufletul luptãtorilor, ci ea însãsi rãzboinicã, înfruntând piedici de tot felul, propovãduind credinta cea nouã, suferind pentru idealul zilelor de azi, contribuind la strãlucirea lui.


Nationalismul:
Nu admitem nimãnui sã caute sã ridice pe pãmântul românesc alt steg decât al istoriei noastre nationale...


Individul în cadrul si în slujba neamului sãu.
Neamul în în cadrul si în slujba lui Dumnezeu si a legilor Dumnezeirii.
Cine va întelege aceste lucruri, va învinge, chiar de va fi si singur. Cine nu va întelege, va cãdea învins.


Vom lupta împreunã pentru neamul nostru întreg din Pind si pânã dincolo de Nistru...
Numai o natie româneascã puternicã si stãpânã va putea rezolva toate problemele românesti de pretutindeni. Atunci, acesti români rãzleti în llumea largã, vor fi adusi în tarã. Cãcci este nevoie de sângele lor, al tuturor aici, unde românimea se luptã cu moartea.


Cine vrea sã lupte pentru dreptate si pentru cinste în tarã, cine vrea sã munceascã pentru patria lui, cine vrea sã facã jertfã alãturi de noi, sã vinã cu noi.
In aceastã luptã purtati-vã cu omenie, cu întelepciune. Ocoliti orice conflict.


Arta si lupta se exclud? Viata omeneascã sã fie oare sortitã a se manifsta pe felii, pe compartimente ermetice fãrã nici un contact organic între ele? Si mai ales atunci când o luptã nu se reduce la o mare si finalã ciocnire de arme, cu toate fazele ei pregãtitoare, ci are un câmp de actiune mult mai vast; când ea e în rândul întâi o luptã spiritualã pentru crearea unui nou suflet românesc pentru pentru a forma sufletele dupã un alt tipar decât cel de astãzi, înviind eroismul, avântul spre jertfã, dragostea de luptã pentru binele tuturor, oare chiar si atunci îi rãmâne interzisã artei participarea la aceastã operã de creatiune a unor noi valori sufletesti?
...De vor intra trupele rusesti pe la noi si vor iesi învingãtoare în numele diavolului, cine poate sã creadã unde mintea care sã sustinã cã ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza, adicã bolseviza?
Consecintele? Inutil de a le discuta.


Tara întregã trebuie sã se cutremure, sã se înalte si sã înfrunte pe cei ce îi pregãtesc moartea.
Toti cei ce se gãsesc astãzi pe linia destinului si a istoriei nationale, au datoria sã cearã si sã impunã scoaterea politicii românesti inerne si externe de sub influenta si comanda masoneriei, comunismului si iudaismului.
Este singura mãsurã salvatoare, pentru viitorul neamului acesta.


Am fost întrebat dacã activitatea noastrã de pânã acum se aflã pe linia Bisercii Crestine. Rãspund: facem o mare deosebire între linia pe care mergem noi si linia Bisericii Crestine.
Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastrã. Ea atinge perfectia si sublimul. Nu putem coborâ aceastã linie pentru a explica faptele noastre. Noi, prin actiunea noastrã, prin toate faptele si gândurile noastre, tindem cãtre aceastã linie, ne ridicãm spre ea, atât cât ne permite greutatea pãcatelor cãrnii si condamnarea la care am fost sortiti prin pãcatul originar.Rãmâne de vãzut cât am putut prin sfortãrile noastre pãmântesti, a ne înãlta cãtre aceastã linie.


Oamenii au o singurã posibilitate de contact cu Dumnezeu: RUGÃCIUNEA ...
...Neamul nostru, plin de pãcate, trãieste în baza rugãciunilor necurmate ale maicilor retrase de lume si ale ccãlugãrilor din toate mânãstirile si schiturile tãrii.
...Rugati-vã necontenit, pentru cã în momentul în care mânãstirile si bisericile nu se vor mai ruga, tara aceasta se va prãbusi. Rugati-vã si pentru noi care suntem plini de pãcate si pentru biruinta armatei noastre legionare-crestine.


Legiunea apãrã altarele Bisericii pe care dusmanii vor sã ni le dãrâme.


Sã nu se uite cã noi, poporul român, stãm aici, pe acest pãmânt prin voia lui Dumnezeu si binecuvântarea Bisericii Crestine. In jurul altarelor bisericilor s-a aflat adunatã de mii de ani în vremuri de bejenie si restriste, întrega suflare româneascã de pe acest pãmânt, cu femei, copii si bãtrâni, cu constiinta perfectã a ultimului refugiu posibil. Si astãzi stãm gata sã ne adunãm - poporul român - în jurul altarelor ca-n vremuri de mari primejdii, pentru ca îngenunchiati sã cãpãtãm binecuvântarea lui Dumnezeu.


Rãzboaiele se câstigã de aceia care stiu sã atragã din vãzduh, din ceruri, fortele misterioase ale lumii nevãzute si sã-si asigure concursul acestor forte. Fortele acestea misterioase sunt sufletele mortilor, sufletele strãmosilor nostri, care au fost si ei odatã legati de glia, de brazdele noastre, care au murit pentru apãrarea acestui pãmânt si care sunt si azi legate de el prin amintirea traiului lor de aici si prin noi, copiii, nepotii si strãnepotii lor. Dar mai presus de sufletele mortilor stã Dumnezeu...
Cum se poate asigura concursul acestor forte?
1. Prin dreptatea si moralitatea actiunii tale
2. Prin apelul fervent, insistent la ele.


Multimile au câteodatã contactul cu sufletul neamului. Un minut de viziune. Multimile vãd neamul, cu mortii, cu tot trecutul lui. Ii simt toate clipele de mãrire, ca si acelea ale înfrângerii. Simt cum clocoteste viitorul. Contactul acesta cu neamul întreg e plin de înfrigurare, de cutremur. Atunci multimile plâng.
Aceasta va fi fiind mistica nationalã, pe care unii o criticã, pentru cã nu stiu ce este si pe care altii nu o pot defini pentru cã nu o pot trãi.
Dacã mistica crestinã cu finalul ei extazul, este contactul omului cu Dumnezeu, printr-un "salt din natura umanã în natura divinã" (Crainic), mistica nationalã nu este altceva decât contactul omului sau al multimilor cu sufletul neamului lor, printr-un salt pe care acestea îl fac, din lumea preocupãrilor personale, în lumea eternã a neamului. Nu cu mintea, cãci aceasta o face orice istoric, ci trãind cu sufletul lor.


Miscarea nationalã ... este o formã nouã de conducere a statelor. Nemaiîntâlnitã pânã acum ..., ea are la bazã acea stare de înaltã constiintã nationalã, care mai devreme sau mai târziu, se întinde pânã la periferiile organismului national.
Este o stare de luminã interioarã. Aceea ce odinioarã era zãcãmânt instinctiv al neamului, în aceste momente se reflecteazã în constiinte creând o stare de unanimã iluminatie, întâlnitã numai în marile experiente religioase. Aceastã stare de drept s-ar putea numi: o stare de ecumenicitate nationalã.
Un popor în întregimea lui ajunge la constiinta de sine, la constiinta rostului sãu si a destinului sãu în lume. In istorie n'am întâlnit la popoare decât sclipiri de o secundã. Din acest punct de vedere, azi ne gãsim în fata unor fenomene nationale permanente.


In sate, când cântam sau vorbeam oamenilor, simteam cã pãtrund în acele adâncuri sufletteesti nedefinite, acolo unde politicienii cu programele lor de împrumut nu putuserã sã pogoare. Aici, în aceste rânduri, am înfipt rãdãcinile Miscãrii Legionare. Ele nu vor mai putea fi scoase de nimeni.


...Tinerimea românã, prin tot ce are mai nobil si mai viteaz, stã de veghe în jurul tronului, al Bisericii, mosiei si familiei...
Dar mai este o tinerime:
O tinerime care se uitã la cer. Care stie sã punã mâna sãnãtos si pe carte si pe plug si pe armã si la tejghea.
Care stie sã respecte ce este sfânt în tara aceasta si sã-si punã pieptul zid pentru apãrarea ei.
Care stie sã întindã o mânã loialã prietenului, si sã loveascã pe dusman si sã scuipe în ochi pe imbecili si pe perversi.
Aceasta este scoala Legiunii si a Gãrzii de Fier.
(Din manifestul adresat absolventilor de liceu cu prilejul organizãrii marsului din Basarabia în iulie 1930)
Dumnezeu vrea sã punã tineretului celui nou în fatã, toate durerile posibile spre a se învrednici de mântuirea natiei românesti. Dupã cum le-a pus pe umeri însusi Fiului Sãu, spre mântuirea lumii...
...Pãsiti cu inima strânsã de durere pe sub furcile umilintei pe care, spre a vã dezonora, vi le-au întins acesti dusmani, nu printi ai vostri.


Aceastã nebãnuitã de nimeni manifestare colectivã a tineretii românesti, a fost o izbucnire vulcanicã pornitã din adâncurile natiei...
...Pentru a o mia oarã, rasa aceasta, a pãmântului, amenintã de atâtea ori în decursul veacurilor, îsi aruncã tineretul în fata primejdiei, spre a-si salva fiinta...


Misiunea acestei lupte este încredintatã tineretului român, care dacã vrea sã rãspundã acestei misiuni istorice, dacãvrea sã mai trãiascã, dacã vrea sã mai aibã tarã, trebuie sã se pregãteascã si sã-si adune toate puterile pentru a duce lupta si a birui ...


Sunt chemãri, sunt îndemnuri, sunt porunci mute pe care numai tineretul le aude si le întelege, pentru cã numai lui i se adreseazã. Fiecare generatie cu misiunea ei în lume.


Onoare studentimii, care pentru credinta ei, înfruntând atâtea lovituri, a dat exemplu de vointã colectivã nemaiîntâlnit în istoria universitãtilor din lumea întreagã. In nici o tarã nu s-a vãzut ca studentimea, unitã într-un singur suflet, asumându-si toate responsabilitãtile si toate riscurile, sã poatã mentine grava generalã timp de un an de zile, pentru a-si impune credintele, urmãrind prin demonstratia ei, trezirea la constiintã a natiei întregi, fatã de cea mai grea problemã a existentei sale.
Este o paginã frumoasã, o paginã eroicã scrisã cu suferinta acestei tinerimi în cartea neamului românesc.


Este pentru prima datã în istoria noastrã si de aceea ne simtim dezarmati si cãdem învinsi, când românii se întâlnesc cu un neam, care nu-l atacã cu sabia, ci cu armele proprii rasei iudaice cu care izbesc si paralizeazã mai întâi instinctul moral al neamurilor, împrãstiind în mod sistematic toate bolile morale si distrugând astfel orice posibilitate de actiune.


...vedem perfidia presei jidãnesti, vedem reaua credintã în toate împrejurãrile, vedem atâtãrile ei în tot ceea ce era antiromânesc, vedem opera de lingusire si de ridicare a oamenilor politici, a functionarilor, a autoritãtilor, a scriitorilor, a preotilor crestini, care se pretau a face jocul intereselor jidãnesti; vedem batjocura de care se învrednniceau toti cei ce aveau o atitudine româneascã corectã, demnã, sau care îndrãzneau sã demaste primejdia jidãneascã; vedem necuviinta cu care eram tratati noi, în propria noastrã casã, ca si cum ei ar fi fost aici stãpâni de mii de ani; vedem cu indignare amestecul îndrãznet al acestor musafiri nepoftiti, în cele mai intime probleme de viatã româneascã, religie, culturã, artã, politicã; cãutând ei a trasa liniile pe care sã se miste destinul neamului nostru.


Manifestatia contra presei jidãnesti, înseamnã: declararea ei de dusmanã a intereselor nationale si prin aceasta atragerea luãrii aminte a românilor de a nu se lãsa indusi în eroare, orbiti sau condusi de presa scrisã de jidani sau români jidãniti.
Presa aceasta atacã ideea rligioasã la români, slãbindu-le astfel rezistenta moralã si rupându-le contactul cu Dumnezeu.
Presa aceasta împrãstie teorii antinationale, slãbindu-le credinta în natiune si rupându-i de pãmântul tãrii, de dragostea pentru el, pãmânt care în toate timpurile a fost îndemn la luptã si sacrificiu.
Presa aceasta prezintã fals interesele noastre românesti, dezorientând si îndreptând pe români pe linii opuse intereselor nationale...
Presa aceasta înaltã mediocritãtile si oamenii capabili de coruptie pentru ca strãinul sã-si poatã satisface interesele lui si coboarã valorile morale care nu se vor preta a face servicii iudaismului si interselor acestuia.


Presa aceasta otrãveste sufletul neamului, dând zilnic si sistematic publicitate crimelor senzationale, legãturilor imorale, avorturilor, aventurilor.
Presa aceata omoarã adevãrul si slujeste minciuna cu perseverentã diabolicã, întrebuinteazã calomnia ca armã de distrugere a luptãtorilor români.


...Numãrul jidanilor din România nu se cunoaste exact. Pentru cã statisticile încercate au fost fãcute cu cea mai mare lipsã de interes de cãtre politicienii români, pentru a-si ascunde opera de trãdare nationalã si pentru cã jidanii de pretutindeni fug de adevãrul statisticii...
Si au dreptate din punctul lor de vedere, pentru cã românii pusi în fata numãrului
exact al populatiei jidãnesti si-ar da seama cã se aflã în fata unei adevãrate primejdii nationale si s-ar ridica pentru a-si apãra patria. Deci, în fata adevãrului statistic, puterea iudaicã se stinge, moare. Ea nu poate trãi decât din ascunderea adevãrului, din falsificarea lui, din minciunã.


...Eu nu întrebuintez cuvântul de jidan, pentru ca sã insult pe cineva. Eu le spun jidani pentru cã asa cred eu cã se numesc ei si de altfel, mi se pare curioos, este singura natie care fuge de numele ei propriu, de numele pe care îl are...


Pãziti-vã pe voi si pe copiii vostri de azi si de mâine ai neamului românesc si ai oricãrui neam din lume, de aceastã racilã îngrozitoare: miselia.
Toatã inteligenta, toatã învãtãtura, toate talentele, toatã educatia nu vor servi la nimic, dacã vom fi misei.
Invãtati pe copiii vostri sã nu întrebuinteze miselia nici în contra pritenului si nici în contra celui mai mare dusman al lor. Cãci nu vor învinge, ci vor fi mai mult decât învinsi, vor fi striviti, Nici în contra miselului si a armelor lui miselesti sã nu întrebuinteze miselia. Pentru cã de vor învinge, nu va fi decât un schimb de persoane. Miselia va rãmâne neschimbatã. Miselia învinsului va fi înlocuitã de miselia învingãtorului. In esentã, aceeasi miselie va stãpâni peste lume.
Intunericul miseliei din lume nu poate fi alungat prin alt întuneric, ci numai prin lumina pe care o aduce sufletul viteazului, plin de caracter si de onoare.


Este o mare gresealã ca un sef legionar, din invidie sã înceapã a vorbi de rãu, în fata oamenilor din cuib sau din sat, pe un camarad al sãu. Aceasta duce la dezbinarea în douã a legionarilor, la llupta dintrre dânsii, la victoria inamicului.
Este asa de grav acest lucru, încât Legiunea considerã asemenea fapte aproape ca o trãdare...


Dacã însã printre legionari va fi prins unul care se va vinde pentru bani si va deveni trãdãtor al Legiunii, va fi pedepsit azi, mâine, peste un an sau peste doi.


...Trãdarea ne-a mãcinat puterile neamului.
Noi, românii, nu ne-am asezat niciodatã cu arma în mânã în fata ei; de aceea a prins rãdãcini, de aceea trãdãtorii s-au înmultit pe toate cãrãrile, de aceea viata noastrã de stat nu e decât o trãdare permanentã de neam. Dacã nu rezolvãm problema trãdãrii, opera noastrã va fi compromisã.


Jidanii ne sunt dusmani si în aceastã calitate ne urãsc, ne otrãvesc, ne exterminã. Conducãtorii români, care se aseazã pe aceeasi linie cu ei, sunt mai mult decât dusmani, sunt trãdãtori.
Pedeapsa cea dintâi si cea mai cruntã se cuvine în primul rând trãdãtorului si în al doilea rând dusmanului.
Dacã as avea un singur glonte, iar în fata mea un dusman si un trãdãtor, glontul l-as trimite în trãdãtor.


Lumea politicienilor trãieste în lux si în petreceri scandaloase, în imoralitatea cea mai dezgustãtoare, pe spinarea unei tãri din ce în ce mai demoralizatã. Cine sã se mai ocupe de nevoile ei?
Politicienii acestia, cu familiile lor si cu agentii lor, au nevoie de bani. Bani pentru petrecere, bani pentru a-si întretine clientela politicã, bani pentru voturi, bani pentru cumpãrarea de constiinte omenesti. Rând pe rând cetele lor se vor nãpusti si vor spolia tara. Aceasta va însemna, în ultimã anallizã, guvernarea lor, opera lor de guvernare. Vor secãtui bugetele statului, ale primãriilor, ale prefecturilor.
Se vor înfige ca niste cãpuse în consiliile de administratie ale tuturor întreprinderilor, de unde vor încasa tantieme de zeci de milioane, fãrã nici o muncã, din sudoarea si din sângele muncitorului istovit.
Vor fi încadrati în consiliile bancherilor jidani, de unde vor primi jetoane, de alte milioane si zeci de milioane, ca pret al vânzãrilor de neam.
Vor da nastere la afaceri scandaloase, care vor îngrozi lumea. Coruptia se va întinde în viata publicã a tãrii ca o plagã, de la cel mai umil slujbas si pânã la ministri. Se vor vinde oricui. Oricine va avea bani, va putea sã-i cumpere pe acesti monstri si prin ei tara întregã.
De aceea, când tara stoarsã nu va mai putea sã le mai dea bani, vor ceda consortilor de bancheri strãini, rând pe rând, bogãtiile pãmântului si cu ele independenta noastrã nationalã.


Teoria care ne îndeamnã sã intrãm cu totii în partide, pentru a le face bune, dacã zicem cã sunt rele, e falsã si perfidã. Dupã cum, de la începutul lumii curge, zi si noapte, necontenit prin mii de râuri, prin fluvii, numai apã dulce la Marea Neagrã si nu reuseste sã-i îndulceascã apa, ci din contrã, se face sãratã si cea dulce, tot asa si noi în cloaca partidelor politice, nu numai cã nu le vom îndrepta, dar ne vom strica si pe noi.


...Cea mai mare primejdie nationalã stã în aceea de a ne fi deformat, de a ne fi desfigurat structura noastrã rasialã daco-romanã, dând nastere acestui tip de om, creind aceastã cãzãturã, aceastã stârpiturã moralã: politicianul care nu mai are nimic din nobletea rasei noastre, care ne dezonoreazã si ne omoarã.
Dacã acest tip de om va continua sã mai conducã aceastã tarã, Neamul Românesc va închide ochii pentru totdeauna si România se va prãbusi, cu toate strãlucitele programe cu care "smecheria" degeneratului va sti sã ungã ochii multimilor nenorocite. Dintre toate relele pe care ni le-a adus invazia jidãneascã, aceasta este cel mai îngrozitor!


Am înãltat un steag.
In contra lor, în contra celor care au ruinat tara, în contra cetelor de strãini, de înstrãinati care ne-au supt si mãduva din oase, am înãltat un steag...
...Noi, slujitorii acestui steag nu ne-am legat împreunã ca sã furãm tara, nu ne-am legat împreunã sã ne cãpãtãm partizani si sã le dãm ca sã roadã oase din oasele tãrii.
Noi ne-am legat împreunã sã rãmânem sãraci pânã la mormânt, vom sãrãci si acei ce suntem bogati, dar ne-am legat sã biruim. Sã învingem si sã rãzbunãm...
...Zadarnic si gresit ne-au confundat unii sãteni si orãseni crezând cã noi luptãm sã-i cãpãtuim pe dânsii si sã le facem poftele, sã le dãm tara ca s-o mãnânce; ei bine, NU!


...Nici un deputat legionar nu va avea voie sã se ocupe cu satisfacerea intereselor, sau afacerilor diverselor rude, cumetri, partizani.
Celor care urmãresc satisfacerea unor atari interese, le veti comunica hotãrât cã nu au a vota cu Miscarea Legionarã...


Niciodatã, Miscarea Legionarã, pentru a birui, nu va recurge la "ideea de complot" sau "loviturã de stat".
...Miscarea Legionarã nu poate birui decât odatã cu desãvârsirea unui proces interior de constiintã a natiunii române.
Când acest proces va cuprinde pe majoritatea românilor si se va desãvârsi, biruinta va veni atunci automat...


Loviturã de stat nu voim sã dãm.
...prin esenta însãsi a conceptiei noastre, noi suntem contra acestui sistem (loviturã de stat). Insemneazã o atitudine de bruscare, de naturã exterioarã, pe când noi asteptãm biruinta noastrã de la desãvârsirea în sufletul natiunii a unui proces de perfectiune omeneascã...


Noi nu urmãrim decât sã ne apãrãm patria amenintatã de viscolul furtunii. Patria pãrintilor nostri si cuibul cald al acelora care vin dupã noi...
Fixez aceste puncte în: DUMNEZEU, PATRIE, REGE, FAMILIE, PROPRIETATE si ARMATÃ., care sã garanteze existenta statului român.


... Veti lupta cu tãrie de neînvins, dar numai în cadrul legalitãtii. In modul acesta veti dezarma pe toti vrãjmasii nostri care au uneltit în contra noastrã si care încearcã si astãzi sã unelteascã.


Vom birui pe cãile legilor, oricât de tare ni le vor strâmtora autorii lor pentru a ne împiedica biruinta sau pentru a ne forta sã pãsim alãturi de ele.


Noi ne-am încadrat însã în cea mai perfectã ordine si legalitate. Pentru ca sã nu ni se poatã spune nimic. Dar aceasta nu va avea nici o valoare. Lozinca guvernelor va fi: "Nu vã putem distruge pentru cã ati cãlcat legile? Nu-i nimic, le cãlcãm noi si vã distrugem! Nu vreti sã fiti "ilegali", suntem noi "ilegali". Incât în modul acesta, am intrat întrr-un sistem cu adevãrat talmudic: pe de o parte acuzati prin presã si prin toate oficinile politice, de "ilegalitate", iar pe de altã parte, stând în cadrul perfect al legii, suntem mãcinati prin cele mai odioase si ilegale sisteme, de cãtre toti reprezentantii guvernelor si ai statului, aflati în cea mai flagrantã ilegalitate.


Deci suntem aruncati din raportul de Drept în raportul de fortã.
Pe acesta însã noi nu-l primim. Noi am înteles sã actionãm în cadrul legii, manifestându-ne credintele noastre ...
...dacã orice manifestatie de credintã ne este interzisã, ratiunea de existentã a partidului nostru a încetat.
Nu voim sã întrebuintãm forta.
Nu voim sã întrebuintãm violenta.


CELE SASE LEGI FUNDAMENATLE ALE CUIBULUI:
1. Legea disciplinei: fii disciplinat legionar, cãci numai asa vei învinge. Urmeazã-ti seful si la bine si la greu.
2. Legea muncii: munceste. Munceste în fiecare zi. Munceste cu drag. Rãsplata muncii sã-ti fie nu câstigul, ci multumirea cã ai pus o cãrãmidã la înãltarea Legiunii si la înflorirea României.
3. Legea tãcerii: vorbeste putin. Vorbeste ce trebuie. Vorbeste când trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu fãptuieste, lasã pe altii sã vorbeascã.
4. Legea educatiei: trebuie ssã devii altul. Un erou. In cuib fã-ti toatã scoala. Cunoaste bine Legiunea.
5. Legea ajutorului reciproc: ajutã-ti fratele cãzut în nenorocire. Nu-l lãsa.
6. Legea onoarei: mergi numai pe cãile indicate de onoare. Luptã si nu fii niciodatã misel. Lasã pentru altii cãile infamiei, mai bine sã cazi luptând pe drumul onoarei.


Disciplina este o îngrãdire a noastrã, fie pentru a ne conforma unor norme de viatã, fie pentru a ne conforma vointei unui sef.
In cazul întâi o practicãm pentru a ne urca pe înãltimile vietii, în cazul al doilea, pentru a obtine succesul în luptã: cu natura sau dusmanii.
Pot fi o sutã de oameni care se iubesc între ei ca fratii. Dar în fata unei actiuni e posibil ca fiecare sã aibã câte o pãrere. O sutã de pãreri nu vor birui niciodatã. Dragostea singurã nu-i va putea face biruitori. Este nevoie de disciplinã. Pentru a birui trebuie sã-si însuseascã o singurã pãrere, aceea a celui mai experimentat dintre ei, a sefului.
Disciplina este chezãsia biruintei pentru cã ea asigurã unitatea efortului. Sunt greutãti pe care numai un neam unit, ascultând de o singurã comandã, le poate birui. Cine este imbecilul, care într-un asemenea caz sã refuze de a se grupa cu toti ai lui la un loc, ascultând de aceeasi comandã, pentru motivul cã disciplina i-ar stirbi din personalitate?
In asemenea cazuri, când neamul îti este amenintat si când firea lucrurilor te îndeamnã sã-ti schilodesti trupul, sã-ti pierzi viata, sã-ti sfarmi familia, sã-tti periclitezi viitorul copiilor, sã renunti la tot ce ai pe acest pãmânt, pentru a ti-l salva, este cel putin ridicol sã vorbesti despre "stirbirea personalitãtii".


Disciplina nu înjoseste pentru cã te face biruitor. Si dacã biruintele nu se pot câstiga decât cu jertfã, disciplina este cea mai micã dintre toate jertfele pe care un om poate sã le facã pentru victoria neamului sãu.
Dacã disciplina este o renuntare, o jertfã, ea nu înjoseste pe nimeni. Pentru cã orice jertfã înaltã, nu coboarã.
Neamul acesta al nostru având în calea sa uriase greutãti de trecut, fiecare român, trebuie sã primeascã educatia disciplinei cu dragã inimã si cu constiinta cã astfel contribui la biruinta de mâine.
Nu existã biruintã fãrã unitate. Si nu existã unitate fãrã disciplinã. De aceea, neamul nostru va trebui sã condamne si sã considere ca o actiune vrãjmasã orice abatere de la scoala disciplinei ca pe ceva care-i pericliteazã biruintele si viata.


Munca fiecãrui cuib este de o mare importantã. Nu se poate ca un cuib sã se constituiascã si apoi sã nu mai lucreze nimic, adicã sã nu mai dea nici un semn de viatã.


...O singurã bucurie în viatã: sã vedem cum înfloreste România din munca noastrã pe care o prestãm cu drag, cu devotament, fiecare la locul nostru, adicã la locul în care putem sã dãm maximum.


Legionarul începe orice muncã cu gândul la Dumnezeu si-I multumeste la ajungerea scopului urmãrit.


...în linii generale, în cuib nu se va da loc la discutii înfocate, violente, contradictorii. Cât mai putinã vorbã, cât mai multã meditatie, nimic sã nu tulbure majestatea tãcerii si a bunei întelegeri.
Se vor face exercitii de tãcere completã.


Legionarul va trebui sã stie cã: Legiunea va învinge pânã la sfârsit, toate partidele, oricâte piedici i se vor pune în cale.
...Cã legionarii, sunt chemati de Dumnezeu ca dupã veacuri de întuneric si asuprire, sã sune trâmbita învierii neamului românesc.
Seful de cuib va cãuta sã sãdeascã adânc în sufletul fiecãruia dintre membrii cuibului credinta în Dumnezeu, în Patrie si în misiunea neamuluui nostru.


...Cuibul nostru era cald. Raporturile dintre noi erau absolut familiare. Cineva nu intra aici ca într-o cazarmã rece, ci ca în casa lui, ca în familia lui. Aici nu venea numai pentru a primi ordine. Aici gãsea o razã de dragoste, un ceas de liniste sufleteascã, un cuvânt de încurajare, o mângâiere, un ajutor la nenorocire sau la nevoie.


Când un legionar sau un cuib primeste un ordin, este o chestiune de onoare, de a-l executa trecând prin foc si prin apã, dacã este nevoie.


Probabil, nepornind pe drumul ratiunii, cu alcãtuire de programe, discutii contradictorii, argumentãri filozofice, conferinte, singura posibilitate de manifestare a stãrii noastre lãuntrice, era cântecul. Cântam acele cântece în care simtãmintele noastre îsi gãseau multumire.
"Pe o stâncã neagrã", cântecul lui Stefan cel Mare, a cãrui melodie, se spune, s-a pãstrat din timpul lui, din generatie în generatie. Se spune cã în sunetul acestei melodii intra Stefan triumfãtor în cetatea sa de la Suceava, acum 500 de ani. Când îl cântam, simteam trãind acele vremuri de mãrire si glorie româneascã, ne afundãm în 500 de ani de istorie si trãim câteva clipe acolo în contact cu vechiii soldati si arcasi ai lui Stefan si însusi cu el.


Pentru a putea sã cânti, îti trebuie o anumitã stare sufleteascã. O armonie în sufletul tãu. Cel ce merge sã fure pe cineva, nu poate cânta. Nici cel ce merge sã facã o nedreptate. Nici cel al cãrui suflet este ros de patimi si de vrãjmãsie fatã de camaradul sãu. Si nici acela al cãrui suflet e sterp de credintã.
De nu veti putea cânta, sã stiti cã este o boalã care vã roade în adâncul fiintei voastre sufletesti sau cã vremea v-a turnat pãcate peste sufletul curat; iar dacã nu le puteti vindeca, sã vã dati de o parte si sã lãsati locul vostru, celor ce vor putea cânta.


Toti credeam în Dumnezeu. Nu era nici un ateu printre noi. Cu cât eram mai încercuiti si mai singuri, cu atât preocupãrile noastre se ridicau mai mult spre Dumnezeu si spre contactul cu mortii nostri si ai neamului...


Se vor lua cele mai severe mãsuri cu privire la recrutarea noilor elemente în asa fel încât sã nu pãtrundã decât acelea capabile de credintã în Dumnezeu..."
Seful de cuib va cãuta sã sãdeascã adânc în ssufletul fiecãruia dintre membrii cuibului, credinta în Dumnezeu...


Noi asteptãm biruinta noastrã de la desãvârsirea în sufletul natiunii, a unui proces de perfectiune omeneascã.


Acolo, în cuib... se va vorbi despre cei morti: martiri, eroi cãzuti pentru Legiune si camarazii morti în credinta legionarã, prieteni, pãrinti, bunici si strãmosi, rechemându-se duhurile lor.


Mâine, pe deasupra tuturor suferintelor, a loviturilor, a amenintãrilor si chiar a mortii, vom învia, biruind în numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos si al neamului românesc.